Baikonur – locul de unde oamenii pornesc spre stele (GALERIE FOTO)

Baikonur este un orăşel cu aproximativ 36.000 de locuitori, aşezat pe malul râului Syr Darya; a fost construit în mod special pentru a deservi cosmodromul Baikonur, căci o astfel de structură avea nevoie de mână de lucru, nu glumă. Numeroşii angajaţi ai uzinelor şi poligoanelor de aici aveau nevoie de locuinţe, de şcoli pentru copiii lor, de magazine, aşa că a fost construit pentru ei un mic oraş cu facilităţile necesare.

Chiar şi azi, când zborurile spaţiale sunt atât de mediatizate şi cursa spaţială s-a transformat mai curând în cooperare internaţională, multe lucruri legate de acest loc rămân greu de aflat. Activitatea a început aici în 1955, când ruşii au construit un centru de testare pentru rachete balistice intercontinentale, ulterior extinzând structura astfel încât să servească şi drept bază pentru programul lor spaţial. Anterior, exista aici o cale ferată, cu o gară, într-un localitate cu numele de Tiuratam – un sat în mijlocul stepei kazahe. Umblă vorba că numele de Baikonur i-a fost dat pentru a crea confuzie; exista deja o altă localitate numită Baikonur, o aşezare minieră aflată la câteva sute de kilometri distanţă. Pentru a deruta spionii şi a păstra secret locul de unde lansau rachetele, ruşii ar fi numit aşezarea Tiuratam tot Baikonur. Asta s-ar fi întâmplat în 1961 (când cu zborul lui Gagarin), adică într-o vreme când competiţia pentru cucerirea spaţiului cosmic era mult mai acerbă decât acum; azi, americanii şi ruşii colaborează pentru a trimite oameni în spaţiu, dar pe atunci nu vedeai aşa ceva.

• Testele pe animale, promițătoare pentru reîntinerirea inimii, chiar și după un atac de cord
• Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă

La un moment dat, în 1966, oraşul ar fi fost numit, oficial, Leninsk, dar şi-a recăpătat numele de Baikonur în 1995 şi aşa a rămas până în ziua de azi. De fapt, informaţiile privind originea denumirii lui actuale nu sunt foarte precise, deoarece locul a fost multă vreme înconjurat de mister; aici se desfăşurau activităţi pe care ruşii aveau tot interesul să le ţină secrete – nu numai programul spaţial, ci şi teste ale unor arme noi şi sofisticate – aşa că nu e de mirare că, în anii ’50 şi ’60, se ştiau puţine despre acest loc.

După destrămarea URSS, Baikonur, cu cosmodromul său cu tot, a revenit Kazahstanului; ruşii însă nu doreau să renunţe la această  bază, extrem de importantă pentru programul lor spaţial, aşa că a trebuit găsită o soluţie.

(Foto: Shutterstock.com)

Soluţia, la ora actuală, este, de fapt, foarte simplă, chiar dacă nu şi ieftină: o bucată de teren, de forma unei elipse cu diametrul mare de 90 km şi cel mic de 85, având în mijloc cosmodromul, este închiriată de la Kazahstan şi administrată de Federaţia Rusă. Acordul în vigoare dintre cele două state prevede închirierea până în anul 2050, contra sumei de 115 USD pe an, plus 50 milioane USD pe an pentru întreţinere – o soluţie satisfăcătoare pentru Kazahstan, dar nu la fel de mulţumitoare pentru Rusia, care, pentru a scăpa de această dependenţă costisitoare, a început deja, în 2011,  construirea unui nou cosmodrom, Vostocinîi, pe propriul său teritoriu, în Regiunea Amur din Orientul Îndepărtat. Federatia Rusa mai are un cosmodrom, mai mic şi echipat doar pentru zboruri fără echipaj uman, la 800 km nord de Moscova – cosmodromul Pleseţk.

Elementul central al Baikonurului este spaţioportul – cosmodromul, cum îi spun ruşii şi cum ne-am obişnuit să-i spunem şi noi; este un loc foarte activ, din care iau startul, anual, numeroase zboruri comerciale, militare şi ştiinţifice.

Multe misiuni spaţiale istorice au pornit de aici:

• primul satelit artificial, Sputnik 1 (4 octmbrie 1957)
• prima sondă care a ajuns aproape de Lună, Luna 1 (2 ianuarie 1959)
• primul zbor spaţial cu om la bord – celebrul zbor al lui Iuri Gagarin (12 aprilie 1961)
• prima misiune în spaţiu a unei femei  – Valentina Tereşkova (1963)

La ora actuală, toate misiunile cu echipaj uman organizate de Rusia pleacă de aici, iar după încheierea programului de navete spaţiale al NASA, în 2011, cosmodromul Baikonur a rămas singurul punct de lansare  pentru astronauţii care călătoresc spre Staţia Spaţială Internaţională.

Ce se află la Baikonur, în afara  rampelor de lansare pentru vehicule spaţiale? Două aeroporturi, o cale ferată proprie, internă – pe care sunt transportate vehiculele spaţiale spre locurile de lansare – hangare, hale de uzină şi laboratoare, săli de antrenament şi săli de conferinţe, spaţii de cazare şi relaxare pentru astronauţi (care fac aici pregătire intensivă pentru zbor, dar se mai şi destind, înainte de a pleca spre locul de lansare, conduşi de familiile lor), precum şi un mic muzeu, printre exponatele căruia se numără şi “casa lui Gagarin”, o modestă căsuţă în care cel dintâi astronaut al lumii a locuit în timpul lunilor de pregătire la Baikonur.

(Foto: Shutterstock.com)

Iar în jur – orăşelul: cu şcoli, blocuri, magazine, cu familii şi gospodării, cu alegeri şi târguri de Crăciun – cu viaţă obişnuită.

Combinaţia dintre amplasarea kazahă şi administrarea rusă conduce la nişte amestecuri ciudate de Europă şi Asie: dat cu ochii când de amintirea lui Lenin, exprimată în monumente comemorative, când de cămile bactriene, la ele acasă în stepa central-asiatică; anual, unii dintre localnici, cu ochi înguşti şi trăsături asiatice, sărbătoresc cu cântece şi dansuri Nowruz, Anul Nou din calendarul persan, iar cu prilejul fiecărei plecări spre Staţia Spaţială Internaţională, un preot ortodox rus, bărbos şi gătit cu odăjdii, binecuvântează şi stropeşte cu agheasmă nava şi echipajul, într-o slujbă după tot tipicul bisericii răsăritene, care uneori îi cam şochează pe astronauţii americani.

Dar toate aceste contradicţii fac parte din personalitatea cosmodromului şi a oraşului Baikonur – aşezarea pământeană de la graniţa cu Cosmosul, deocamdată singurul loc de unde pleacă şi unde se întorc cei ce călătoresc spre avanpostul cel mai îndepărtat al civilizaţiei umane.

(Foto: Shutterstock.com)